Trăim vremea apostaziei generale, adică vremea sfârşitului, motiv pentru care nu ne miră prezenţa haosului în toate domeniile vieţii, inclusiv în cel al religiei creştine. După cum ştim (sau măcar ar trebui să ştim), La origine a fost Logosul... şi... toate au fost făcute prin El şi pentru El, astfel încât cu sau fără voia noastră, Biblia (Scriptura ebraică şi Scriptura greacă) este şi rămâne Logosul scris al Dumnezeului Cel Unic. Dar de la conţinutul Testamentului (Vieţii) şi până la multitudinea de traduceri ignorante şi tendenţioase este mare diferenţă şi tocmai aceste denaturări în traducere ale Scripturii crează sectarismul fără precedent din cadrul religiei creştine.

  Un exemplu dintre cele mai semnificative în acest sens este Noul Testament publicat de International Bible Society în 1998, prefaţat de Iosif Ţon. Această aşa-zisă traducere – după The Greek New Testament (sic!) – reprezintă o blasfemie pe care nici măcar păgânii nu şi-au permis-o vreodată.

  După cum se știe, scriitorii Testamentului lui Cristos au redactat textul literal în limba filosofică internaţională – greaca, astfel încât orice încercare de a înlocui cuvintele textului în original cu alte cuvinte în scopul explicitării (!) Logosului scris al lui Dumnezeu, constituie doar efectul aroganţei faţă de scriitorii biblici și nicidecum vreo abordare științifică superioară expunerii redate de aceștia!!

   În cele ce urmează, vom face referire concretă la câteva din textele „traduse” ale Testamentului, care atestă superficialitatea noilor „traducători”, coroborată cu intenţia lor de a da caracter peiorativ Scripturii.
  1) Matei 1.2: Avraam a fost tatăl lui Isaac...

   Atestă această propoziţie că Isaac descinde din Avraam? Desigur, nu! Această propoziţie sugerează că Isaac poate descinde din Avraam, dar sugerează şi că acelaşi Isaac poate descinde din alt bărbat, în asemenea caz fiind (doar) fiu nelegitim (adoptat) al lui Avraam. În traducerile mai moderne, versetul amintit mai sus este tradus astfel: Lui Avraam i s-a născut Isaac. Şi în acest caz, propoziţia este ambiguă. Soţia lui Avraam putea să-l aibă pe Isaac cu alt bărbat, aşa încât nici o  asemenea traducere nu atestă adevărul.  

  Textul original (grecesc) redă astfel versetul din Matei 1.2: Abraam născu pe Isaac. În acest caz, apare certidudinea şi nu ambiguitatea, ca în situaţiile de mai sus! Genealogia este efectul tatălui şi nu al mamei! Gametul mascul (însămânţat în cel femel) este efectul naşterii paterne, iar pruncul este efectul naşterii materne. Verbul născu, tradus de noi prin perfectul simplu, este redat în greacă la timpul aorist, singurul care extrapolează timpul eteric la timpul fizic, terestru. Ne întrebăm, pe bună dreptate, unde a găsit traducătorul cu pricina, în versetul citat, cuvântul tată ?... Dar așa este când ucenicul se vrea mai presus decât Învăţătorul său.      
  2) Romani 1.1: Pavel, sclav al lui Cristos Isus...

  Cinismul, ignoranța și aroganța „traducătorului” depăşesc orice limită în cazul considerării ucenicilor DOMNULUI drept sclavi (!) ai Mântuitorului!! Aceşti traducători, împreună cu mentorul lor, Iosif Ţon, dovedesc pe de o parte o crasă ignoranţă, iar pe de altă parte, o evidentă inspiraţie demonică. Cuvântul grecesc σκλαβωνω (sclabono), de la care derivă cuvântul sclav, înseamnă: a lipsi de libertate, a frustra, a aservi, a sili, şi a atribui ucenicilor fideli, învestiţi de Cristos, această calitate, reprezintă cu adevărat o stare de iresponsabilitate.  

   Aşa  cum  ştim,   cea   mai  veche  organizare  statală  o  constituie  orânduirea  sclavagistă, de la grecescul sclabos (sclavos). În contrast cu acest tip de societate bazată pe robia inumană (sclavia), Creatorul, prin poporul Său ales, a întemeiat un alt tip de societate, contemporană cu sclavagismul, bazată pe „robia” umană, în care relațiile sociale de producție se sprijină pe raportul proprietar/slujbaș, în gercește, idioktetes/dulos. Dulos, în traducere, înseamnă: colaborator, lucrător, slujbaş, funcţionar (FIDEL, ÎN LIBERTATE!), în contrast cu sclabos şi cu ypodulos, ceea ce n-au cum să ştie teologii ignoranţi! 

  Dumnezeul Cel Viu a făcut să fiinţeaze (alături de societatea sclavagistă, întemeiată de omul fără Dumnezeu)  şi  o  altă  orânduire, în care relaţiile sociale nu mai sunt sclavagiste, ci libere şi în care, Mediul Uman, în care urma să Se reveleze Cristosul, trebuia să fie liber. Mesyah nu putea fi nici proprietar de sclavi, pentru că ar fi fost ipocrit în propovăduire şi nici sclav, pentru că nu ar mai fi fost liber !! Întrucât, adepţii „creştini” ai sclavagismului nu ştiu nici măcar ce reprezină noţiunea de sclav, le ofer acestora definiţia sclavului dată de mentorul ştiinţific al Bisericii creştine catolice – Aristot-el: Sclavul este un obiect înzestrat cu suflet. Există unii oameni care sunt atât de prejos faţă de ceilalţi, pe cât este trupul faţă de suflet şi dobitocul  faţă  de om. În această situaţie se găsesc toţi aceia la care forţa trupească este singura utilă, întrebuinţarea ei fiind cel mai bun lucru pe care îl putem obţine de la fiinţele acestea... Oamenii despre care vorbesc, sunt de la natură sclavi (!!), fiind destinaţi numai a se supune poruncilor stăpânului. Sclav, prin însăşi natura sa, este cel înzestrat cu judecată doar în măsura în care izbuteşte să priceapă ceea ce îi explică alţii, el însuşi nefiind capabil să judece!

  Așa dar, expresia: „Paulos, dulos Cristu, kletos apostolos... euangelion Teu”,  din textul grecesc (original), este redată de către traducători printr-o expresie falsificată: „Pavel, rob (sclav) a lui Cristos... pentru evangelia lui Dumnezeu”.

  După cum vedem, textul citat nu utilizează pentru apostol nici calitatea de sclabos și nici de ypodulos, care reprezintă starea de sclavie, de subjugare - redată mai sus de către Aristotel. Evangelia (vestea bună) reprezintă, prin excelență, o stare dinamică, de libertate deplină și nu de subjugare față de cineva sau de ceva.  

  Deci „acuzarea” lui Dumnezeu de subjugare a apostolilor lui Iesus Cristos, în baza unei traduceri superficiale și totodată ignorante a cuvântului biblic d(o)ulos, nu ne oprește să redăm adevăratul sens biblic al sfântului cuvânt: Colaborator fidel: Persoană care ia parte ca și (co)autor la o lucrare vastă, statornică în convingeri, foarte devotată. 

 3)  2 Petru 2.13, 14: (Simon Petru, sclav (!) şi apostol al lui Isus Cristos...) ...consider că este drept ca, atâta timp cât sunt în acest trup, să vă reîmprospătez memoria, întrucât ştiu că în curând voi muri, aşa cum Domnul Isus mi-a arătat clar.

  Fireşte, că un asemenea mesaj dacă ar fi fost transmis lumii de către ucenicul primar al lui Iesus Cristos, Scriptura – Logosul scris al Dumnezeului Suprem ar fi fost o carte oarecare, cam la nivelul celor de teapa lui Iosif Ţon! Apostolul Petru face aici referire la îmbrăcarea omului născut din nou în trupul de glorie (2 Petru 1.17, 18) şi nicidecum la proximul său deces, ce ar fi urmat în scurt timp după cum sugerează falsa traducere! Trupul, în greceşte, se numeşte sarks (sarka) sau soma, primul fiind cel biologic, iar al doilea în speţă cel nemuritor. Σκηνωμα, σκηνωματος  (skenoma, skenomatos) din textul original reprezintă, însă, cortul, purtat vremelnic de om în vederea schimbării lui cu trupul de glorie – απоθεσις (apotesis) şi nicidecum trupul carnal ce ar fi urmat să moară curând! Cuvântul a muri este: αποθνησκω (apotnesco), care doar aparent se aseamănă cu cuvântul de mai sus – apotesis. În sfârşit, adverbul ταχεως (taheos) tradus în curând, are un cu totul alt sens şi anume: rapid, deodată  (practic, în afara timpului!). Dacă apostolul Petru s-ar fi referit la proxima sa moarte, ar fi fost un mincinos, pentru că între vorbirea sa (max. anul 64) şi moartea sa trupească ≈ 67 AD) ar fi fost o diferenţă de cel puţin trei ani, dar mincinosul este (a câta oară!) teologul infatuat şi nu textul original al Scripturii.  
  Desigur, a înşirui toate textele traduse greşit şi totodată tendenţios din NT 1998, prefaţat de Iosif Ţon, ar însemna, practic, să facem referire la întreaga carte tradusă, pentru că la orice pas, falsul predomină, fiind deseori de-a dreptul ridicol şi grotesc.